Vannier - maestrul francez al împletitului

Producătorul francez de coșuri în Encyclopédie a lui Diderot și d'Alembert
Cum arăta meseria de „vannier” în secolul al XVIII‑lea
Seria: Comorile coșăritului european - Wicker Academy

Istoria coșăritului european s‑a păstrat nu doar în muzee și în ateliere vechi. Una dintre cele mai importante surse care descriu meseria de coșar este monumentalul „Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers”, publicat la Paris între 1751 și 1780 sub îngrijirea lui Denis Diderot și Jean le Rond d'Alembert. A fost una dintre cele mai ambițioase întreprinderi ale Epocii Iluminismului – o lucrare al cărei scop era colecționarea și organizarea întregii cunoașteri referitoare la știință, artă, tehnologie și meșteșuguri.
Dintre cele zeci de mii de articole s‑a găsit și „VANNIER” – dedicat coșarilor francezi. Articolul a fost scris de Louis de Jaucourt, unul dintre cei mai distinși enciclopediciști ai secolului al XVIII‑lea, și a fost completat de trei plăci bogat ilustrate care înfățișează atelierul, uneltele și produsele de coșărit.
Astăzi, la peste 250 de ani distanță, această sursă ne permite să privim în interiorul atelierului unui maestru francez și să vedem cum arăta viața lui de zi cu zi.

Encyclopedie_de_D'Alembert_et_Diderot_-Premiere_Page-_ENC_1-NA5

Cine a fost Louis de Jaucourt – omul care a descris mii de meserii?
Autorul a trăit între 1704 și 1779 – a fost medic, savant și filosof. Contribuția sa la realizarea Encyclopédie a fost enormă. Se estimează că a scris în jur de 17.000 de articole, aproape un sfert din întreaga lucrare. După ce unii dintre colaboratori s‑au retras, el a preluat o parte însemnată a muncii editoriale, permițând încheierea enciclopediei.
Majoritatea textelor sale erau semnate cu inițialele „D.J.” – exact aceeași semnătură apare și sub intrarea VANNIER.

Louis de Jaucourt

Să aflăm, așadar, cine era francezul „vannier”

Prima frază a articolului arată imediat că meseria de coșar era mult mai largă decât ar putea părea astăzi.
Louis de Jaucourt definește vannier‑ul ca pe un meșteșugar aparținând unei bresle profesionale (Corps de Jurande), care confecționa sau vindea vanuri pentru treierat și toate felurile de produse din răchită: coșuri, coșuri de purtat (hottes), covoare țesute (clayes),
colivii, coșuri decorative (corbeilles), coșuri de transport și multe alte obiecte de uz cotidian.
Chiar și această descriere succintă arată că coșarul francez din secolul al XVIII‑lea nu era doar un fabricant de coșuri. Era un meșteșugar în serviciul agriculturii, comerțului, transportului și gospodăriei.

Bresla pariziană a maeștrilor coșari

Una dintre cele mai valoroase părți ale articolului se referă la organizarea profesiei. Jaucourt notează că exista o comunitate a maeștrilor coșari din Paris ale cărei statute datează din 1467. Statutele au fost aprobate de regele Ludovic al XI‑lea, care a domnit între 1461 și 1483, și au fost ulterior reformate în timpul domniei lui Carol al IX‑lea, care a domnit între 1560 și 1574. Reforma a fost aprobată printr‑o decizie a Consiliului Regal în septembrie 1561 și a fost înregistrată în registrul Parlamentului din Paris.
Aceasta este o informație extrem de valoroasă pentru istoria meșteșugurilor europene, deoarece arată că organizarea profesiei era reglementată formal încă din secolul al XV‑lea.
Interesant este că alte studii istorice franceze completează această imagine indicând că breasla pariziană avea propriile jurés francezi, patroni religioși și reglementări detaliate privind formarea profesională și calitatea produselor realizate.

Trebuie explicat că, în acest context, „jurés” nu erau persoane care judecau un concurs, ci dețineau o funcție oficială în cadrul breslei. În breslele meșteșugărești franceze, jurés erau maeștrii aleși care supravegheau practica profesiei. Dintre atribuțiile lor făceau parte, printre altele, verificarea calității produselor realizate de membrii breslei, supravegherea respectării statutelor și regulamentelor breslei, examinarea meseriașilor care candidat‑au pentru titlul de maestru, soluționarea disputelor dintre membri, reprezentarea breslei în fața autorităților municipale, inspectarea atelierelor și combaterea producției ilegale în afara breslei. În Franța medievală și în epoca modernă timpurie, termenul juré desemna, prin urmare, un bătrân jurat al breslei sau un inspector al breslei. Era o poziție de încredere publică, iar cei care o dețineau depuneau un jurământ – de unde și numele juré, derivat din verbul francez jurer, care înseamnă „a jura”.

Trei specializări ale coșăritului francez

Unul dintre cele mai interesante elemente ale articolului este împărțirea profesiei în ramuri specializate.

Mandrerie
Maeștrii cunoscuți ca vanniers‑mandriers produceau obiecte cu împletitură strânsă din salcie albă și verde.
Acestea includeau în principal: coșuri domestice, recipiente practice și produse cu structură compactă.
Clôture (Closerie)
Această specializare includea producția de: sită și vanuri pentru treierat, coșuri mari de transport, coșuri pentru cules de struguri și structuri bazate pe elemente din lemn.
Jaucourt sublinia că aceasta era partea cea mai anevoioasă a profesiei, necesitând unelte separate și o experiență considerabilă.
Faisserie
Autorul o descrie ca: „coșăritul propriu‑zis”
Includea produse ușoare, cu ochiuri deschise: coșuri, coșuri mici de cules, recipiente mici și obiecte de uz cotidian.
În același timp, el observă că mulți maeștri produceau atât obiecte de mandrerie, cât și de faisserie, ceea ce demonstrează marele grad de polivalență al coșarilor francezi.

Atelierul maestrului

Partea cea mai impresionantă a intrării este constituită de trei plăci care ilustrează profesia.
Prima dintre ele înfățișează interiorul atelierului.
Putem vedea: un maestru împletind un coș, un ucenic tânăr pregătind materialul, un meseriaș lucrând la o masă, rafturi pline cu produse finite, unelte atârnând pe pereți, mese de lucru și matrițe folosite în timpul împletitului.
Este una dintre cele mai detaliate reprezentări ale unui atelier de coșărit din secolul al XVIII‑lea care s‑au păstrat până în prezent.

Fig. 1. O reconstrucție contemporană inspirată de plăcile „Vannier” din Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers (Diderot și d'Alembert, secolul al XVIII‑lea). Wicker Academy

Fig. 2. O reconstrucție contemporană inspirată de plăcile „Vannier” din Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers (Diderot și d'Alembert, secolul al XVIII‑lea). Wicker Academy

Uneltele coșarului francez

A doua placă prezintă un set de unelte folosite de maestru.
Dintre ele, putem identifica: un cuțit curbat de tăiere (serpette), un awl, unelte de perforat, cuțite pentru despicarea salciei, tiraje, un ciocan din lemn, un ferăstrău și elemente folosite pentru modelarea marginilor.Remarcabil este faptul că multe dintre aceste unelte s‑au schimbat foarte puțin ca formă și pot fi încă găsite în atelierele tradiționale de coșărit din toată Europa.

Fig. 3a. Le Vannier, outils - uneltele coșarului francez. Placă originală din Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers. Sursă: Bibliothèque nationale de France (BnF).

Produse realizate de maeștrii din secolul al XVIII‑lea

A treia placă arată produsele finite.
Dintre ele, putem identifica: o sită sau un van pentru treierat folosit la separarea cerealelor, coșuri de uz casnic, un coș cu capac, coșuri cu mânere, cutii, boluri și containere de transport.
Aceasta este o colecție extrem de interesantă pentru că arată cât de variată era producția atelierelor franceze. Coșarii produceau nu doar obiecte de uz cotidian, ci și echipamente pentru agricultură, comerț și transport.

Fig. 4a. Le Vannier, ouvrages et outils - exemple de produse și unelte folosite de coșarii francezi. Placă originală din Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers. Sursă: Bibliothèque nationale de France (BnF).

Sita (vanul pentru treierat) – un simbol al coșăritului francez
În articolul anterior din Wicker Academy am arătat că trei site sau vanuri de treierat apar pe vechiul blazon al coșarilor francezi. Pentru francezii din secolul al XVIII‑lea, ele erau cele mai caracteristice produse ale acestei profesii și un simbol al întregului meșteșug. În acest fel, cele două surse – heraldică și enciclopedică – se completează reciproc.

De ce este atât de importantă intrarea „VANNIER”?
Articolul lui Louis de Jaucourt este mai mult decât o definiție a unei profesii.
Oferă o descriere cuprinzătoare a: organizării breslei meșteșugărești, a specializărilor de producție, a atelierului, a uneltelor și a produselor finite.
Împreună cu plăcile, constituie una dintre cele mai importante mărturii ale coșăritului european din secolul al XVIII‑lea și ne permit să reconstruim munca de zi cu zi a unui maestru francez de acum mai bine de două secole și jumătate.

Rezumat
Datorită Encyclopédie a lui Diderot și d'Alembert, putem privi coșăritul francez nu doar ca pe un meșteșug, ci ca pe o profesie bine organizată, cu o tradiție de secole, cu propriile specializări, unelte și principii de lucru clar definite.
Exact astfel de surse ne permit astăzi să reconstruim istoria coșăritului european și să demonstrăm că împletitul coșurilor a fost una dintre ramurile importante ale economiei și culturii materiale din Franța de odinioară.

Bibliografie

Diderot, Denis; d'Alembert, Jean le Rond (red.). Encyclopédie ou Dictionnaire raisonné des sciences, des arts et des métiers (1751–1780). Bibliothèque nationale de France.

https://en.wikipedia.org/wiki/Encyclopédie#/media/File:Denis_Diderot_111.PNG